O clădire monumentală, proiectată şi construită de arhitectul Rimanóczy Kálmán jr. pe malul stâng al Crişului Repede, între anii 1902-1903. În faţada principală, traveea centrală a celor două etaje este ieşită în rezalit, susţinută de stâlpi robuşti legaţi prin arcade. Turnul cu ceas a servit ca punct de veghe pentru pompierul de serviciu al oraşului.

A fost edificată între anii 1895 -1896 pe baza planurilor arhitectului Busch Dávid şi a inginerului realizator Knapp Ferenc cu o abordare eclectică însă cu accentuarea elementelor decorative specifice neorenascentismului.

Clădire în stil eclectic cu elemente neogotice, fost Azil pentru bătrini şi copii "Sfântul Ladislau", azi adăposteşte Şcoala Generală George Coşbuc. A fost realizat pe baza comenzii canonicului Palotay Ladislaus, de arhitectul şi antreprenorul Sztarill Ferenc în anul 1900.

A fost realizat pe baza planurilor arhitectului Alpár Ignác. Reuşita combinaţie dintre elementele arhitecturale baroce cu cele promovate de către arhitectul vienez Ottó Wágner dă un aspect de arhitectură monumentală construcţiei.

În anul 1909, arhitectul Rimanóczy Kálmán junior construieşte clădirea Baroului de avocaţi, mult mai simplă în decoraţii, interesantă ca volumetrie şi textura faţadei. Şi astăzi, clădirea îşi păstrează menirea iniţială, aici funcţionând Baroul Bihor.

Realizat în stil eclectic, construit de Rimanóczy Kálmán senior. Este o clădire masivă, dominată de simetrie şi de un impozant frontispiciu.

Pe baza planurilor arhitectului Iacob Eder, constructorul Ioann Lins a finalizat lucrările în anul 1790. Sfinţirea bisericii se realizează abia în 1832, când au fost terminate şi picturile interioare. Supranumele de "Biserica cu Lună" i se trage de la mecanismul instalat pe turnul bisericii, care indică cu exactitate fazele lunii, chiar şi azi.

Biserică reformată de rit lutheran, a fost construită între anii 1902-1903 în stil eclectic, pe baza proiectelor arhitectului orădean Rimanóczy Kálmán junior.

Construcţia sa a început în anul 1692, după stabilirea ocupaţiei habsburgice asupra zonei. Construcţia Bisericii "Sfânta Brigitta" a fost iniţiată de episcopul romano-catolic Berkovics Ágoston, şi a reprezentat la acea dată prima clădire ecleziastică din cartierul Olosig. În anul 1703 cade pradă unui incendiu şi a fost refăcută în anul 1722. A găzduit preoţi romano-catolici, creştini de rit rutean (greco-catolici), iar actualmente este biserică ortodoxă.

Construcţia sa a început încă în 1784, în anul răscoalei lui Horia, Cloşca şi Crişan, în paralel cu construcţia Bisericii cu Lună. Prima etapă de construcţie aparţine arhitectului Iacob Eder, iar cea de a doua renumitului arhitect orădean Rimanoczy Kálmán senior (în 1884). Frumoasa parohie a bisericii Olosig este gazda unui mic, dar încărcat muzeu bisericesc. Aici pot fi admirate numeroase exponate valoroase, cum ar fi: sigilii parohiale, cărţi vechi (exemplar al Bibliei de la Bâlgrad), ţesături.

A fost construită în stil clasicist între anii 1835 - 1853 după planurile arhitectului Szász József. Turnurile poziţionate pe lateralul faţadei principale datează din 1870 - 1871. Ele accentuează efectul de monumentalitate, în interiorul lor fiind adăpostite două clopote imense, clopotul denumit după donatorul ei Kola Gábor cântăreşte circa 3,6 tone.

Construit pe locul mănăstirii călugărilor franciscani, devine proprietatea bisericii romano-catolice din 1787. Pe parcursul anilor apar mai multe probleme datorită construcţiilor rapide, fisuri între navă şi turn, fapt pentru care în anul 1901 s-a procedat la închiderea bisericii şi la demolarea navei. Misiunea de refacere a revenit arhitectului Rimanoczy Kálmán jr.

Este considerată a fi una dintre cele mai importante edificii în stil baroc din oraş. Construcţia a început în jurul anului 1720 şi s-a finalizat în 1733. Până la sfinţirea bazilicii romano-catolice din 1780, biserica Sf. Ladislau a funcţionat ca şi catedrală romano-catolică.

Iniţial a fost biserica Seminarului greco-catolic. Pe amplasamentul actualei biserici este amintită în anul 1336 existenţa unei biserici închinată Sf. Egidiu, care a fost predată în secolul al XVI-lea ordinului iezuiţilor. În timpul episcopatului lui Szaniszló Ferenc, în anul 1858, clădirea este reconstruită de la punctul zero în stil romantic, grevat de numeroase elemente de factură neoromantică. Organizarea interioară a spaţiului de cult poartă amprenta ritului ortodox, fiind preluată de biserica ortodoxă din anul 1948, după scoaterea înafara legii a cultului greco-catolic. În interior pot fi admirate icoane în ulei pe pânză şi lemn, încadrate în rame vopsite auriu, precum şi sculpturi din lemn şi ipsos aurite.

Clădirea construită între anii 1906 - 1907 în stil secession este opera arhitecţilor proiectanţi Komor Marcell şi Jakab Dezső, precum şi a inginerului constructor Rendes Vilmos.

Casa Adorján I a fost construită în anul 1903 de către Sztarill Ferenc după planurile arhitecţilor Komor Marcell şi Jakab Dezső. Stilul secession, încărcat şi greoi, este întregit prin apelarea la soluţii ornamentale de influenţă populară. Casa Adorján II este o clădire construită de acelaşi antreprenor între anii 1904-1905 în stil secession curbiliniu.

A fost iniţial o casă de locuit aparţinând familiei Bölöny. Proiectat de Rimanóczy Kálmán jr. şi construit de inginerul constructor Krausze Tivadar a fost terminată în 1912.

Construcţie în stil eclectic, folosită iniţial ca şi casă de locuit, doar din anul 1861 este utilizată efectiv ca unitate bancară. Corpul principal al clădirii cu faţada spre Piaţa Unirii, a fost construit în anul 1809, iar ultima intervenţie masivă asupra ansamblului clădirii s-a făcut în 1887.

Prima etapă de construcţie este datată în 1830, iar după incendiul din 1836, se porneşte refacerea şi extinderea ei spre Piaţa 1 Decembrie. Se înscrie curentului arhitectural romantic. În 1850 noul proprietar al clădirii Nicolae Jiga, hotăreşte înălţarea clădirii cu un etaj.

Forma de azi a clădirii se configurează în timpul refacerii de după incendiul din Oradea în 1836. Este construit în stil clasicist cu un plan ce urmează forma literei L. În faţa ei se află statuia lui Emanuil Gojdu.

Clădirea în stil secession a fost proiectată şi ridicată în anul 1911. Reprezintă o reuşită soluţie de închidere a unui spaţiu strâmt derulat pe axul a trei străzi.

Sztarill Ferencz construieşte acest palat, cu puţine elemente de decor, între anii 1910-1911. Interesantă este amplasarea şi structura clădirii: pe un parter înalt s-au construit două etaje ieşite în afară, sprijinite pe console. La ora actuală parterul clădirii găzduieşte magazine.

Aflat oarecum în prelungirea clădirii episcopale din Piaţa Unirii, a fost construită între anii 1800 - 1810. A căzut pradă incendiului din 1836, dar până în 1870 a fost reconstruit.

În vecinătatea Palatului Baroc se află Catedrala Romano-Catolică "Inălţarea Fecioarei Maria", opera arhitectului vienez Franz Anton Hillebrandt, realizat în stil baroc. Lucrările au început la 1 mai 1752, sub conducerea italianului Giovanni Battista Ricca, dar dupa moartea lui din 1756 lucrările au fost continuate sub supravegherea austriacului Johann Michael Neumann. Astfel a rezultat o clădire în stil baroc austriac târziu, a cărei înaugurare a avut loc la 25 iunie 1780. Statuia de bronz a lui Sf. Ladislau din faţa Catedralei este opera sculptorului Tóth István, iniţial instalat în centrul oraşului în anul 1893. Împreună cu Palatul Baroc şi Şirul Canonicilor formează Complexul Baroc, cel mai mare complex de clădiri construit în acest stil arhitectural din România

Construită în secolul XI şi devenită o adevarată emblemă a oraşului, individualizându-se printr-o forma pentagonală unică în Estul Europei. Dincolo de pereţii cetăţii funcţiona o bibliotecă, un observator astronomic, o tiparniţă şi o şcoală. În biserica catolică, şi în cimitirul ei şi-au găsit odihna veşnică nu mai puţin de şapte capete încoronate: Ladislau I (decedat la 25 iulie 1095 la Zvolen, adus la Oradea în perioada 1130-1134), Andrei al II-lea (înmormântat în 1235 la Oradea, dus ulterior la abatia din Agria), Ştefan al II-lea, Ladislau al IV-lea Cumanul (asasinat în 1290 la Cheresig), regina Beatrix (soţia lui Carol Robert de Anjou, în 1319), regina Maria (soţia lui Sigismund de Luxemburg, în 1396) şi regele-împărat Sigismund de Luxemburg (în 1437).

În preajma năvălirii tătaro-mongole din 1241, cetatea a fost cucerită şi distrusă prin incendiere, eveniment tragic descris de călugărul Rogerius în poemul Carmen miserabile. Între 1342 - 1370 s-a construit o catedrală gotică de dimensiuni remarcabile, iar în partea sudică a cetăţii a fost ridicat un impozant palat episcopal. În secolul al XV-lea, denumit şi "secolul de aur" al cetăţii, Cetatea Oradea devine un centru al umanismului şi Renaşterii, de prima mărime din Europa central-estică. Se construieşte o bibliotecă impresionantă, ce deţinea aproape toate operele umaniştilor europeni; s-a înfiinţat un observator astronomic de către vestitul fizician al Universităţii din Viena, Georg Peuerbach (1423 - 1461), care a pus meridianul zero la Oradea şi a calculat eclipsele solare şi lunare în vestitele sale "Tabulas Varadenses; la şcoala capitulară din cetate a studiat la începutul secolului al XVI-lea marele cărturar umanist roman, Nicolae Olahus; înainte de cucerirea catăţii de către turci a fost tiparită în cetate Biblia în limba maghiară, cunoscută sub numele de Biblia de la Oradea. După căderea Budei şi a Timişoarei (1552), prin participarea unor arhitecti militari italieni, s-a început realizarea noii cetăţi pentagonale, cu bastioanele pe colţuri şi şanţ de apărare cu apă, în două etape: 1569 - 1598 şi 1618 - 1650. În 1660 cetatea devine pasalic turcesc pe o perioadă de 32 de ani, după care a intrat sub stăpinirea austriecilor.

Bastionul Betlen, una din bastioanele cetăţii.

Biserica din cetate, construit în stil baroc fără decoraţiuni în anul 1775, a fost victima "focului mare" din anul 1836, după care a fost reconstruit sub sprijinul episcopului Lajcsák Ferenc. În depărtare se obsearvă "Ciuperca", construit pe dâmbul Calvaria.

Ocupă spaţiul central al Parcului Traian şi a fost construit în anul 1895, în stil eclectic. Actualmente, acest edificiu adăposteşte Muzeul memorial "Ady Endre", în interiorul ei fiind expuse manuscrise, fotografii, obiecte ce au aparţinut poetului maghiar, în faţa ei aflându-se bustul poetului.

A fost reconstruită în întregime în anul 1855, adăugându-se aripa dinspre strada Aurel Lazăr, realizarea a maistrului constructor local Imre János.

Formată din Biserica "Maica îndurerată", Mănăstirea Premonstratensă şi Colegiul M.Eminescu. Biserica romano-catolică "Maica Îndurerată" a fost mai întâi biserică a călugărilor din ordinul paulin, apoi, biserică pentru Ordinul Premonstratens, construcţia ei realizându-se între 1741 - 1766 pe baza planurilor şi sub conducerea constructorului călugăr paulin Vepi Máté. Mănăstirea premonstratensă a fost realizată în anii '60 al secolului al XVIII-lea, tot de constructorul Vepi Máté. Gimnaziul Premanstratens - Academia de drept, lipită de clădirea mănăstirii, a fost construită doar în anii 1874

Mănăstirea şi Biserica Capucinilor, este o mărturie a stilului classicist care a dominat la un moment dat gusturile orădenilor. Iniţial barocă, în urma construcţiei dintre 1734 - 1742, a fost arsă complet în anul 1836. Refacerea s-a făcut în stil classicist în anul 1838 de către maistrul constructor Barthel György.

Corpul vechi al actualului Spital Militar a fost folosit iniţial ca sediu al Mănăstirii călugărilor franciscani. Prima etapă de construcţie terminată în 1731 prin realizarea parterului clădirii, a fost continuată în 1788 cu realizarea etajelor. Lucrările s-au încheiat doar în 1819 realizându-se o clădire barocă extrem de sobră fără elemente decorative. Din 1819 clădirea devine şcoală militară, iar din anii 1850 se transformă în Spital militar.

Edificată în 1857 în stil eclectic, a fost modernizat şi lărgit între anii 1900 - 1902 sub conducerea arhitectului Rimanóczy Kálmán sr. şi a inginerului constructor Rendes Vilmos.

Clădirea proiectată de arhitecţii budapestani Phann şi Gaál, a fost construită de Rimanóczy Kálmán sr. între anii 1893 - 1894. Clădire imensă dominată de o impresionantă cupolă aparţine stilistic eclecticului orădean, cu influenţe venite dinspre clasic şi neorenascentism.

A fost construit în două etape între 1892 - 1900, începând cu aripa situată pe malul Crişului şi terminând cu corpul situat pe str. Iosif Vulcan. A fost opera şi proprietatea arhitectului Rimanóczy Kálmán sr., care prin testament după moartea sa a cedat clădirea municipalităţii, iar azi adăposteşte Hotelul Crişul Repede. Stilul abordat este cel eclectic, pe alocuri cu elemente clasice şi neorenascentiste. Interiorul fostei cafenele Royal, azi restaurant, mai păstrează decoraţiunile originale în stil secession.

Clădire în stil eclectic cu puternice amprente conferite de secession, a fost construit în anii 1903 - 1904 după planurile arhitectului orădean Guttman József.

Primul corp de clădire situat pe str. A. Şaguna, a fost construit în 1897 pe baza proiectului arhitectului Guttmann József. În 1905 se percede la extinderea clădirii, realizându-se corpurile de clădiri cu două etaje pe str. Aurel Lazăr sub conducerea inginerului constructor Bartha Mór. În ansamblu clădirea se înscrie curentului eclectic şi de-a lungul existenţei sale a avut cam aceiaşi funcţiune, spaţiu de învăţământ şi cazare.

constr. Rimanóczy

Impresionanta clădire eclectică este proiectată şi construită în anul 1893 de către Rimnóczy Kálmán senior, pe baza comenzii primate de la comerciantul de metale Andrényi Lajos, care a menajat la parterul acestei clădiri cel mai mare şi mai modern magazin de fierărie al acelor vremuri.

Costrucţia sa a început împreună cu biserica "Sfânta Ana" la iniţiativa canonicului Stephanus Szentzy. Complexul format din biserică şi mănăstire, încadrat în planul literei L, prezintă elemente arhitecturale atât baroce, cât şi romantice cu influenţe neogotice. Construcţia a fost terminată în anul 1877, adăugându-se aripii de pe strada Repulicii, aripa actuală de pe strada Moscovei, actual Liceu Ady Endre.

Constructorul clădirii este considerat arhitectul Hazlián János, care a optat pentru stilul clasic cu unele soluţii constructive ce ţin de eclectismul timpuriu. Clădirea de pe malul drept al Crisului în formă de L a fost realizată între anii 1892 - 1894

A fost construit în stil secession între anii 1904 - 1905 pe baza planurilor arhitectului Rimanóczy.

Proiectat de fraţii Vágó, a fost construit între anii 1910 - 1911.

Construcţia ei a început în anul 1912 după planurile arhitectului Rimanóczy şi îmbină într-un elegant mod seccesion-ul berlinez cu heraldica de tip Empire german.

Construit între 1761 - 1777 pe baza proiectelor arhitectului vienez Franz Anton Hillebrant, fost şi actual sediu al Episcopiei Romano-Catolice, este considerat un model de referinţă pentru barocul european. Interioarele Palatului baroc impresionează prin rigoarea organizării spaţiale şi sobrietatea decorativă, caracteristici ce se regăsesc prezente în holul central şi la nivelul etajului de referinţă din configuraţia clădirii, spre care se accede printr-o monumentală scară. Aici se află Sala festivă, impozantă prin volumetrie şi prin decorurile pictate datorate lui Francisc Storno (1879), de inspiraţie renascentistă, si Capela Palatului, unde se pastrează picturi semnate de plasticianul de origine bavareză, Johann Nepomouk Schöph. Pe cele trei nivele ale clădirii pot fi numărate 365 de ferestre.

Început în 1903 şi finalizat în 1905, ca mostră a stilului eclectic cu influenţe neogotice, după proiectul arhitectului Rimanóczy Kálmán junior.

Construcţia sa în stil eclectic a demarat în 1900 şi este opera arhitectului Rimanóczy Kálmán jr. Acesta a considerat oportun ca pentru o astfel de clădire să îmbine o multitudine de stiluri arhitecturale, dar să lase un loc preponderent elementului neorenascentist.

Pe baza proiectelor profesorului universitar arhitect Kiss István, lucrarea a fost realizată de inginerul Schiffer Miksa în anii 1897 - 1898. Clădirea aparţinătoare eclecticului orădean, se impune în peisaj prin impozanţa faţadei principale spre Parcul Traian.

Construcţia clădirii a fost efectuată de maistrul Guttman József, după un proiect propriu al Ministerului Poştelor, terminat în 1895. Între 1909 - 1911 este construită partea de pe strada Bariţiu pe baza proiectelor inginerului Nagy Virgil sub conducerea inginerului constructor Reisinger József, aceasta are două nivele însă stilul a rămas cel eclectic.

Iniţial această clădire a fost reşedinţa cunoscutului architect Rimanóczy Kálmán junior, iar după moartea acestuia în 1912, clădirea a fost cumpărată de un particular, care în 1921 vinde Ministerului Cultelor, după care a fost transformat în Palat Episcopal ortodox.

A fost construit între anii 1904 - 1905 în stil secession pe baza planurilor arhitecţilor Komor Marcell şi Jakab Dezső.

Fosta cafeneaua Emke, azi Hotel Astoria. A fost realizat de Sztarill Ferenc între anii 1902 - 1906 în stil eclectic. La parter există o cafenea, locul de întâlnire preferat al scriitorilor, poeţilor şi jurnaliştilor. Pe peretele cafenelei literare o placă comemorativă ne înştiinţează că era locul preferat al marelui poet maghiar Ady Endre, o personalatitate proeminentă a grupării literare care a reuşit să tipărească în anul 1908 antologia "A holnap" (Ziua de mâine)

A fost construit în stil secession vienez în anul 1913, de către constructorii firmei Gerstler, după planurile arhitectului Löbl Ferenc. Parterul înalt este placat cu faianţă verde-albăstruie, faţada sobră este decorată cu medalioane în relief de stuc şi butoni de cărămidă. Caracteristic acestei clădiri este basorelieful reprezentând leul nubian şi sfeşnicul cu şapte braţe (menora) realizat din ceramică cu smalţ metalic bronz-verzui.

Construit în stil secession între anii 1907-1908. Ansamblul dotat cu un pasaj acoperit cu sticlă, făcând legătura între trei, străzi a devenit cea mai importantă realizare a cuplului de arhitecţi Komor Marcell şi Jakab Dezső. Construcţia ei demarată pe vechiul amplasament al "Hanului Vulturul Negru" sub conducerea inginerului constructor Sztarill Ferenc a fost finalizată în luna decembrie 1908. Vitraliul cu vulturul negru, emblema ansamblului, a fost executat în anul 1909.

Deşi clădirea poartă numele contelui Rhédey, comite al bihorului între 1791 - 1819, nu se poate afirma cu certitudine că el a fost cel care a comandat construcţia clădirii. La fel nu se cunosc exact nici anii de construcţie, proiectanţii şi constructorii ei. Clădirea simplă poate fi încadrată arhitecturii de factură barocă. Se extinde pe verticală pe două nivele, faţada fiind punctată ritmic de mici ferestre rectangulare, fără ancadramente.

Acest complex architectural este rezultatul viziunii a renumitului arhitect Alpár Ignác. Lucrările de construcţie demarate de firma Neuschlöss în august 1897 au fost terminate în luna octombrie a anului următor. Masiva construcţie eclectică se întinde pe lungime de 135 de metri iar pe verticală se extinde pe trei etaje, fiind cea mai lungă clădire de patrimoniu din Oradea şi Bihor. Pe faţada principală iese în evidenţă rezalitul central. Divizat în 7 axe şi marcat de imense ferestre cu coronamente, el este armonios şi relativ bine ornamentat.

Construită în anul 1878 în stil eclectic după planurile lui Rimanóczy Kálmán sr. şi realizat de Busch Dávid.

În anul 1890, Knapp Ferenc construieşte această sinagogă, după proiectul lui Bach Nándor. Biserica este bogat decorată, atât în interior cât şi în exterior, dominând elementele inspirate din arta maura.

Cele zece clădiri cu etaj au fost ridicate pe parcursul a o sută de ani, între 1753 - 1875, prima din şir fiind casa Alapy, denumit dupa Alapy János, cononicul constructor, iar ultima fiind ridicată în 1875. Cele 56 de arcade privite dintr-un capăt dau iluzia unui şir infinit.

Clădire în stil neoeclectic, terminat în anul 1931. A folosit ca Spital al Ordinului Stântul Vincenţiu, iar după 1989 este utilizată ca şi secţie a Facultăţii de Stomatologie.

Proiectantul architectural al complexului este arhitectul orădean Rimanóczy Kálmán jr., dar şi realizarea îi aparţine între sept. 1902 - sept. 1903. În câmpul coronamentului de sub streaşina clădirii centrale este scris în latină: "Saluti et Solatio Aegrorum", care în traducere liberă înseamnă: "Pentru sănătatea şi consolarea bolnavilor".

Construcţia clădirii a început în 1806, după care a cunoscut spuraetajări şi extinderi pe laterale între anii 1853-1860, 1871, 1895, 1919, 1923. Proiectul inţial a aparţinut arhitectului Kiss Antal, dar clădirea actuală nu prea seamănă cu schiţa rămasă în arhivele orădene.

Domină cu stilul său eclectic Piaţa Ferdinand din anul 1900, conceput de arhitecţii Fellner şi Helmer. Construcţia începută la 21 iulie 1899 a fost terminată la 1 octombrie 1900, graţie constructorilor Rimanóczy Kálmán senior, Guttman József şi Rendes Vilmos. Faţada este decorată cu elemente neoclasice, neorenascentiste, iar în interior predomină stilul neobaroc. La data de 15 octombrie 1900, s-a prezentat piesa scriitorului Tóth-Máté Miklós: Tűz és kereszt (Foc şi cruce).